Competiția „America Express” a adus o nouă provocare, iar Puya a fost protagonistul unui moment neașteptat. Concurenții au avut o probă dificilă, în care au fost obligați să stea legați de mâini, cu cătușe. Nefiind de acord cu această idee, Puya a început să se plângă, moment în care Melinda, soția sa, a încercat să îl distreze și să se joace cu cătușele, dar a sfârșit prin a le strica. Gestul a stârnit furia rapperului, care a taxat-o public. Iată ce a putut spune despre soția lui.
Drumul Aurului devine din ce în ce mai complicat pentru concurenții care au pornit în cea mai tare aventură a vieții lor, „America Express”. Probele devin mult mai grele, iar lucrurile par că se complică. Doar o singură echipă va fi câștigătoare, iar miza este mare. Pentru asta, concurenții trebuie să dovedească faptul că sunt cei mai buni și că nu se lasă doborâți de niciun obstacol.
Cele cinci echipe rămase în competiție au fost adunate în fața Irinei Fodor, pentru a primi un anunț important. Fiind într-un stadiu avansat al concursului pe Drumul Aurului, echipele vor avea parte de o singură imunitate în această etapă, a declarat prezentatoarea emisiunii. În plus, Irina a dezvăluit că aceasta este ultima imunitate din acest sezon, ceea ce va adăuga și mai multă tensiune în lupta pentru supraviețuire în competiție.
Astfel, concurenții au fost puși în fața unei probe dificile: au trebuit să stea legați de mâini, cu cătușe. Puya s-a supus acestei probe, însă ideea nu l-a încântat deloc, iar pe parcurs, a devenit iritat și irascibil, încât a răbufnit.
(CITEȘTE ȘI: I-am aflat tariful! Cât cere Puya pentru un concert de 60 de minute? Suma nu este deloc mică)
Momentul în care Melinda a încercat să detensioneze situația și să îl distreze pe Puya, l-a înfuriat și mai tare pe rapper. Gestul a stârnit furia artistului, care a taxat-o public, numind-o „proastă” în fața celorlalți concurenți și a Irinei Fodor, prezentatoarea show-ului. „Ce facem?”, a întrebat Melinda. „Eu le tai!”, a răspuns Puya. După ce a stricat una dintre cătușe, Puya nu s-a mai abținut și a jignit-o pe soția lui: „Ce proastă ești!”, a răspuns rapper-ul.
Momentul a fost surprins de camerele de filmat, iar reacția lui Puya a stârnit o serie de reacții negative din partea fanilor săi.